E toamnă iar...

Autor:Nelu Preda


Adăugat de: Nelu Preda

marți, 20 septembrie 2016

E toamnă iar, iubito, plouă des,
Melancolia astăzi ne cuprinde –
Însă e viu prezent același interes,
Și dragostea în suflet se întinde.

Mi-ai apărut în cale într-o toamnă,
Când frunze ruginii cădeau pe-alei;
Erai cum ești și azi distinsă doamnă,
Frumoasă, că-i băgai în draci pe zei.

Eu te-am văzut, fiorul m-a cuprins,
În suflet am simțit privirea-ți vie –
Cu șansă, stăruințe, am învins:
Azi suntem doi în strânsă armonie.

De-aceea toamna este bun prilej,
De-aducere aminte-a tinereții –
Chiar dacă-i mohorât, cu frunze bej,
Nu ne-nconjoară mantia tristeții.

Și încă-o toamnă trece brumărie,
Dar ne iubim la fel ca-ntâia oară –
Hai să ciocnim un strop de razachie,
Privind cum stropii argintii coboară!


vezi mai multe poezii de: Nelu Preda


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.