E mult prea mare Universul, pentru a fi imaginat de orișicine

Autor:Ioan Silvan


Adăugat de: Cercul de abur

marți, 26 iulie 2022

Ce-ai creat, Doamne, și cu ce putere?
Ce ordine ai pus în lucruri
și cum ai transformat-o din Tine-n infinit?
Cu ce ai gândit în loc de creier,
iar de zidit... cu ce-ai zidit, căci brațe n-ai,
cuvinte adevărate n-ai rostit?

Cum ai făcut? Cui ordine ai dat
să pună schele si să facă loc,
în care spațiu ai aprins întâiul foc,
cine a suflat în el,
cine a venit să-ți dea vreun ajutor
să stingă varul, să facă cel dintâi cuptor
în care să arzi stelele?

Cum ai făcut întâia galaxie că n-a căzut,
pe ce s-a sprijinit, cine a văzut și unde
cum se creează cerul, material, dar și divin deopotrivă
și cine te-a-nvățat cum să arzi fierul
în burta planetelor? De unde le-ai adus?
În ce ureche mare ca pe cercei le-ai pus
la gâtul cui, ce coliere ai legat
în care infinit stă primul cui bătut,
de care mână?

Mă tot gândesc umil de-o săptămână
în ce încurcătură am intrat
când am decis să te întreb pe Tine...
cum ai ajuns chiar până în trupul meu?
Tot un mister a fost, asemeni celui care
a întemeiat un infinit prea mare
pentru o rațiune oarecare?


vezi mai multe poezii de: Cercul de abur


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCXL.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.