Are tata două fete - Dumitru Matcovschi

Are tata două fete,
Are tata două zgâtii.
Una face numai șotii,
Alta face și năzbâtii.
Ah, fetele mele, copilele mele!
Sunt două, ah, două, sunt două zorele.
Ah, fetele mele, Ilenele mele!
Sunt două, ah, două lumânărele.
Ah, fetele mele, miresele mele!
Sunt două, ah, două, sunt două bezele.
Ah, fetele mele, fecioarele mele!
Sunt două crăițe cu drăgănele
Și una mi-i dragă,
Și alta mi-i dragă!
Ci numai cu ele
Mi-e viața întreagă.
Cu ochii ca focul,
Cu părul ca inul,
Ci numai cu ele
întreg mi-e destinul.
Râd cu ele, plâng cu ele,
Spun brașoave, spun povești;
Au inele, au cercele,
Au și taine femeiești,
Două iele mititele
Are tata, mărgelușe.
Sunt atât de jucărele,
Sunt atât de jucăușe.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Dumitru Matcovschi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.