Pe malul fluviului tristeţea înfloreşte inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi – aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.
O inflorescenţă febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoşat de primăvară.
Poezii, vin – chiar şi pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aştepta.
Un fluviu adânc, două sau trei case în liniştea bambuşilor,
Şi aceste de întâmplări: înfloriri roşii strălucind în alb!
Îmi găsesc locuşorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieţii bon voyage.
Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să goleşti cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor – câţi pot îndura aşa ceva?
La est de râu, în faţa cavoului unde zace stareţul Huang
Primăvara e o splendoare fragilă printre brizele uşoare.
În această explozie libertină a florilor de piersic,
Ar trebui să preţuiesc felinarele roşii sau luminile stinse?
La casa Doamnei Huang, bobocii dând în floare umplu cărările:
Sub greutatea lor, mii sau zeci de mii, ramurile se apleacă la pământ.
Fluturii întârzie în zboruri lejere – un dans neîntrerupt,
Urmărind liniile melodice ale grangurilor care cântă alene.
Nu-mi place când bobocii înfloresc; vreau să mor. Mi-e teamă.
Odată trecută floarea, căderea-n bătrâneţe devine inexorabilă.
Iar ei se scutură, bucuroaşi, pe fiecare ram. Dar, hai să nu mai vorbim,
Boboci micuţi, despre aceste lucruri – deschideţi-vă delicat, cu grijă.
Distribuie: