Cât de plină şi totuşi ce goală odaie!
Tăceri şi ecouri străbat prin pereţi
Când mai trece-o pereche grăbită prin ploaie,
Prin oglindă mai trec încă două tristeţi
Între noi şi trecut e o punte de sticlă,
Nişte umbre tăcute de mână se ţin,
Când te caut strigând prin oraşul de ţiglă
Eu ţi-aş spune adio, dar încă rămân,
Unde pot să mă duc? Cad din mine ruine,
Să mai stau sau să plec, nu mai ştiu cine sunt !
Peste tine cad răni, peste mine cortine
Şi în urmă rămâne o brazdă de lut
Înainte n-am drum, înapoi nu am unde,
Să mă duc pe păduri , nu mai sunt nici copaci,
Peste noi s-a surpat o cărare din munte
Şi prin sânge îmi curge câmpia de maci
vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: