Poezii despre Dragoste:

Când, nǎpǎdit de dor ṣi obosit de viaṭǎ,
Un strop desprins din suflet ȋmi tremurǎ pe faṭǎ,
Cerșesc la cer cu ochii o pată de luminǎ
Să fac din noaptea neagră o curgere senină.

M-a prins un dor de tine și aș plânge,
Dar nu pot, rațiunea nu mă lasă,
Căci zâmbitoare Luna se răsfrânge
Prin geamuri și-mi pătrunde lin în casă.

Eram necopți, natura-n primăvară,
Când mâinile ni s-au împreunat
Și sub coroana unui pom, pe seară,
Am strâns-o-n brațe și ne-am sărutat.

O, suflete, din glasul tău
nu mai străbate bucuria
și nu mai simt întregi în mine,
decât părerile de rău!

În somn, aud cum visul
îmi spune despre tine,
când îmi aduce vântul
livezile în floare.

Dorul meu e o apă vuind
Ce străbate ținuturi pustii,
Între vaduri de nopți, provocând
Umbre reci, rătăcite stafii,

Timpul se preface-n fiara nevǎzutǎ
Care lasǎ-n urmǎ numai clipe moarte,
Ȋși ȋntinde gheara sigurǎ și mutǎ
Și-n vȃrtejul nopții visele-mi ȋmparte.

Ai crescut, ești fată mare, gȃndul ce-ți era statornic,
Azi aleargă fără stare -multe vrȃnd sǎ afli- dornic
Sǎ pǎtrundǎ ȋn misterul viselor nerisipite
Și sǎ guste izvorȃrea adȃncimii din ispite.

Prin falduri diafane de perdele
Îmi ațintesc privirea către stele
Și cotropit de pământești abise
Trimit spre cer solia mea de vise.

Fata în rochie albă
Avea mâinile murdare de vopsea până la coate,
Atâtea culori impregnate
Pe pielea ei albă ca laptele…