Poezii despre Dragoste:

Când îmi cântai sonata lunii
Lacul tăcut se unduia
Cu lacrimi, nori umpleau genunea
Claviatura suspina.

Povestea mea e și povestea voastră,
Nimic original sau mai de preț în ea,
Un pic banală chiar vi se va părea,
Căci ați trait-o chiar și dumneavoastră.

te-ai îmbrăcat relativ
în lumina murdară
ţi-ai aşezat migălos
zâmbetul malefic

- Înc-o dată toamna scrie o poveste
Pe o frunză smulsă de-un oftat de vânt,
Eu aştept de-un secol despre tine-o veste,
Poşta nu răzbate-n margini de pământ.

Alungat de-ale tristeții valuri
Prin amintirile de taină,
Te regăsesc mult prea frumoasă doamnă,
Inveșmântată-n firavele voaluri

- Nu cumpăr și nu vând iubiri pe-un cent,
Nici dacă-s beat, nici când sunt abstinent,
Și de-am avut cândva un accident
M-am vindecat, acum sunt exigent,

- Prin viața asta sunt un meteor
Că noaptea-n vis te am, în zori cobor
Învins de soartă, ce pustiitor
Să fiu cu tine și să-mi fie dor.

Timpul
stã ȋntre noi
iubito,
și cu brațe

A ruginit frunza în vie
Și plânsă, toamna a plecat
Dar câte toamne-or să mai vie
Și câte încă, am uitat...

El se privi ȋn ochii ei,
iar ea speriatã zâmbi..
El se vãzu din umbrã,
ușor la luminã ieșind.