Poezii despre Dragoste:

- Alergă luna pe nisip desculță
Și valurile îi ating un ciob,
Par lacrimi înflorind pe o ecluză,
O inimă străpunsă ca un glob

- Ne-a inundat durerea până-n oase,
Dar am rămas cu ochii larg deschiși
Cât să vedem prin storurile trase
Cum cad pe plajă albatroși uciși.

“fă-te că trăiești fă-te că trăiești fă-te că trăiești” hohotitul bufonic proprietar al urechii stângi are mult mai mulți decibeli azi decât tânguitul suav sufocat „ce-ar fi să începi să trăiești” al suratei din dreapta constat între două palpitații ventriculare oarecum imun pe MTV je t’aime din vecini the winner takes it all un portărel insistă să-mi sechestreze sufletul până la pensie copilul meu are teneșii rupți și mama amintirile stricate cineva fără nume la telefon “gândește pozitiv gândește pozitiv” doar cu douăzeci de lei broșura devii fericit fii fericit cu două zeci de lei mulțumesc nu acum obosit mă întind pe calea ferată îl sun pe dumnezeu credit insuficient poate ar trebui să îi las un mesaj “fă-te că trăiești”

cu un creion în mână la începutul minţii nu prea am ştiut la ce foloseşte mâna doar moaşa s-a minunat citind primul meu poem din această contemporaneitate pe cordonul ombilical papirus sigilat cu o bucăţică de suflet vechi atlantidic a concluzionat obstreticianul pasionat de regresie deja şi mie mi-a fost poftă pentru că întreaga tevatură a renaşterii e oarecum plicticoasă mai ales dacă ţii minte toate morţile din dragoste pentru tine nu am vrut să pierd nici o clipă să îţi amintesc iar şi iar că împărţim aceiaşi quarcuri
şi pe dinăuntru şi pe dinafară voi continua să te caut de unde am rămas...

- Am invitat iubirea să stea cu noi la masă,
Tu ține-mă de mână și jură-mi că nu-ți pasă
De timpul care-aleargă și-mi răsfoieşte viața
Ca pe o carte albă. Oferă-mi dimineața

înjurături mi-au rămas (de la tata)
primordiale ce-i drept
şi acelea lipite de timpanul urechii stângi
pe care un orelist practicant budhist

- De la Pământ la Soare-i o distanţă
Pe care gândul o străbate calm,
Dar între noi, albastra mea romanţă,
E-un timp prelung, şi totuşi, tu mi-eşti psalm

furtuna din seara precedentă
a lăsat pe plaja inimii
stele smulse din atic
herghelii de cai de mare

- Am rupt şiragul timpului în care
Eram captivi pe stânca nepăsării,
Umplând căuşul palmelor cu soare
Ne-am căutat sub streașina-nserării

Copacul vieții

Mângâi cu-aripi de soare o frunză ruginie
Și nuferii din palme de brumă o feresc,