Poezii despre Dragoste:

Cer vrăjit

Lângă ochii tăi, sclipire.
Te privesc şi mi-amintesc,

Dunia Pălăngeanu

CANȚONĂ TRISTĂ

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Şi ți-ai lăsat pe pieptu-mi capul într-o parte
de nu ştiam de tâmpla-ți sau inima îmi bate;
un zbucium de cutremur a zguduit ființa
născând printre suspine căderea şi dorința.

Cărțile noastre
...
Nu iubito, nu vom rămâne-aici,
Noi vom pleca acasă, acolo, înapoi,

II
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l

Din tălpi până-n creştet mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei în mijlocul basmului.

Vând insomnii
Şi turnuri de ploaie,
Eventual schimb pe un suflet uşor.
Te privesc de atâta vreme cu ochi tandri,

Noapte de iarnă
...
Asinor, cea plină de har,
Visează frumoaso și nu te mai teme,

Mă transformasem în strada-ntortocheată, pietruită,
pe unde rătăceam căutând ieşirea spre mare,
tu convinsă că-i tot înainte, eu, nepăsător, spunând că poate fi oricare,
privind la luna ce de mult în ochi ți-era suită