Poezii despre Dragoste:

Sufăr că iubesc sau iubesc… că sufăr?
De mult mă ofilesc ca floarea de nufăr
De mult mă-nfricoșez că mâine în zori,
Iubirea-mi va zbura ca un cârd de cocori.

Fiorul nopților senine
1
Aprinse-s stelele de lapte,
Ca roua bolților senine,

Când noaptea-nvăluie zenitul
În liniștea de nepătruns,
Sub bolta lunii iar ascuns,
Se-ntrevede răsăritul.

N-a-ncercat nimeni să-ți facă azi pe plac,
Încerc eu. Încearcă și-un nenorocit!
Ce ți-e ție dac-un înger sau un drac

Stropii de ploaie de-ar fi lacrimi
Și de-ar ploua în fiecare zi,
Nici ploaia n-ar putea să spele
Durerea inimii mele.

Îngerul meu
...
Ne-am întâlnit atunci, de mult
Ne tot priveam, ne tot priveam,

ASTĂZI IUBIRII MĂ ÎNCHIN!

Vă rog, lăsați-mă să dorm!
Mi-e dor să dorm o noapte-ntreagă.

Înainte de a pleca... ia-mi și visele adunate
Care stau încă agățate de frânturile inimii
Nu arunca gândurile otrăvitoare asupra mea,
ca apoi să crezi că nu s-a întâmplat nimic și că acel bumerang aruncat nu se va răsfrânge și asupra ta într-o zi.

Păcatul meu, a ceea ce voi face,
va înveli un umăr dezgolit,
Să-i fie o acidă carapace
și plapumă să-i fie-n răsărit.

pe vârful limbii un poem se naște
spontan și sigur pe menirea sa
însămânțat de sărutarea ta
care-mi transformă oasele în moaște