Divina Tragedie - Cântul XIII

Autor:Adrian Erbiceanu


Adăugat de: Adrian Erbiceanu

joi, 17 decembrie 2015

Pe ei, dă, Doamne, o Mineriadă!
Că din "nimica" mi-au făcut probleme,
Stârnind furtuni ce-n mine dau să cadă

Şi nu găsesc scăpare. Şi nici vreme
Să-ncerc a "repara" ce se mai poate,
Pe vârful ăsta-mpodobit cu steme.

Cu "sacul" meu, din care n-am ce scoate,
Pornit de pe tărâmuri geto-dace,
Eu, pe "Olymp", sunt doar o vietate!

Dar vremile şi „forţele” rapace,
Cu sprijin dat de Unităţi Terestre,
Stau gata să apese pe trăgace.

-„Vrei să mă vezi în "dungi" şi cu "căpestre"?
Vrei, iar, să-mi fie viaţa târnuită?
Salvează-mă, oriunde-ai fi, Maestre!

Sunt un fitil aprins, la dinamită!
Ce pot să fac să mă revăd afară,
Amestecat în „gloata parazită”?!

Maestre, nu-ţi fă neamul de ocară!
Nu mă lăsa căzut pe cazemată!...
Maestreee!... Unde eşti?... că mă omoară!”...

Ca din neant, o mână îngheţată,
Se-ntinse salvatoare, ca o punte,
Din ce-am intrat, afară să mă scoată.

-„Copile, îţi văd pletele cărunte;
Cum de-ai ajuns în „Marea Adunare”?
Doar ţi-am spun clar: să nu te urci pe munte!

Acum mă chemi? Ajuns la disperare?!
Credeai că ai să dai peste-o nuntire?
"Nuntirea" era gata să te-omoare!”

Şi, strâns în chingi, mă trase spre ieşire,
Fără să-i pese de ce zic „geambaşii”
Tocmiţi de noua/veche „rânduire”.

-„Grăbeşte-te, să nu scăpăm "luntraşii"!”
Şi-n urma lui, prin liniştea morbidă,
– Mergând docil şi numărându-mi paşii –

Ca un portal ce sta să se deschidă,
O cale apăru: marcând limanul
Ce m-atragea în lumea translucidă...

Pe trup, de frig, îmi tremura sumanul,
Când vorbe mă-ncolţiră, fracturate:
-„Fii pregătit... te-aşteaptă... "Veteranul"!”...

Dintr-un Nimic, ajuns Enormitate –
Mă prinse-n fibra lui congenitală,
Un Timp ce refuza să se dilate,

Să pot da piept cu „Umbra Genială”...
-„Adus-ai, cum ţi-am ordonat, Armura -
Pavăza mea, în "treaba capitală"?”

Ghicind, ca din ghioc, încurcătura,
În care mă băgasem fără vrere,
Voiam să ţip, dar nu mă ţinea gura!

Cu ultima fărâmă de putere,
I-am strecurat, ca hoţii, cea desagă,
Să las în urmă visele-himere!

Iluzie deşartă! Din zănoagă,
Mă-nlănţuia o Mare nevăzută,
Golindu-mă de gânduri şi de vlagă.

-„Maestre, calea mi-e contrafăcută
De-o vrere care, grav, mă cumpăneşte.
Ajută-mă, nu mă lăsa-n derută!”

-„Ce-aveai în sac, de zaci ca prins în cleşte?”
-„Mănuşile,... mantaua... şi-o cagulă”...
Ca áripa furtunii care creşte,

Vâltoarea mă cuprinse, nesătulă
– Un punct pierdut, prin spaţiu-n dilatare –
Intact să mă extragă din "celulă".

Un Univers se puse în mişcare –
Pasaj către o nouă dimensiune,
Târând un urlet după el: „Trădare!...

E-o instigare la "rebe-li-une"!
Te prind io, când mai treci pe-aci,... răcane!”...
Spre cinstea mea şi-a numelor străbune,

Timpul curgea pe vechile cadrane.
Condus de forţa pusă să m-ajute,
Eu lunecam spre lumile „umane”:

O umbră, printre „umbrele pierdute”.
Pe când, surprins de-atâtea revelaţii,
Mă minunam, de cele petrecute,

Văzui o mână scrijelind pe spaţii:
„IEŞIREA, NUMAI, PENTRU CINE POATE!”
-„Colega,... am ajuns... la destinaţii!”

Şi Fratele mă-mbrăţişă: ca frate,
Dorindu-mi să ne revedem cu bine,
Pe când mă voi vedea-n Eternitate...

Singur, cu cine să ţin sfat? Cu cine?!...
Prin noaptea ce dădea să se dezică,
Fără de glas, cu gândul la coline,

Mă scuturam de vremuri şi de frică:
Doamne, nu vezi, din neagra ignoranţă,
Un neam, precum un val, că se ridică?

Dacă-i vânjos şi plin de cutezanţă,
De ce-i menit să umble prin istorii,
Flămând şi gol şi fără de speranţă?

Cu câte-o ocnă, zilnic, în toţi porii,
Pe muche cât o să-l mai ţină ora?
Sătul de-atâtea sfaturi iluzorii,

Nu-i oare Timpul copt, să-şi joace Hora?...
Şi, din pustiul nopţii infidele,
Scăpate ca din mână de Pandora,

Pe cerul Ţării se iviră stele.

SFÂRȘIT


vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Adresa mea de mail este pseudonimul meu cu punct între cele două cuvinte:
gerra.orivera@yahoo.com - atenție însă că e orivera nu olivera!
Vă mulțumesc pentru ofertă! Cu drag.
Gerra Orivera
marți, 12 ianuarie 2016



Pentru Gerra Olivera

Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere. Oferta făcută doamnei Adina, la comentariul anterior ( la cere, din grabă, am scăpat o prepoziție de legătură,) este valabilă și pentru dumneavoastră.

LA MULȚI ANI !
Adrian Erbiceanu (autor)
marți, 05 ianuarie 2016



Stimată doamnă Adina Speranță,

Plecat din localitate, pentru ultimele 3 săptămâni, și cu acces limitat la internet, mi-a fost greu să vă răspund. Apreciez încercarea de a pătrunde, dezvălui și interpreta cele așternute de mine pe hârtie. Cineva trebuia să-și asume responsabilitatea de martor ocular și să încerce să fixeze - chiar alegoric, dacă se poate spune așa - cele trăite.
S-ar putea ca în viitor să se găsească vreunul care, descurcând ițele, să stea și să se mire timpurile ciudate prin care am trecut. Dar să lăsăm asta pe seama viitorului.
Mulțumindu-vă pentru frumoasele cuvinte, acum la început de an, (și la numai două zile de cei 75 ai mei!,) să-mi fie permis să vă urez din inimă : LA MULȚI ANI!

Adrian Erbiceanu

PS: Mi-ar face plăcere să vă expediez, pe adresa dumneavoastră de e-mail, în format PDF, ultima mea apariție editorială: "Tinerețe fără bătrânețe - povestire în versuri după un basm de Petre Ispirescu."
Adresa mea: adrian_erbiceanu@yahoo.ca
a.e.
Adrian Erbiceanu (autor)
marți, 05 ianuarie 2016



După o așa analiză amplă a Adinuței, nu-mi rămâne decât să subscriu! Într-adevăr, trebuie talent, forță a spiritului și suflu pentru a scrie o astfel de epopee ce transcende timpurile! Prea grăbitele vremuiri actuale ce nu mai au o așa respirație metaforică de o astfel de amplitudine, acceptă greu! Felicitări, Adriane!
Gerra Orivera
duminică, 20 decembrie 2015



Aceasta epopee contemporana imbina expresii vechi cu cele actuale in mod armonios. Se remarca autoironia inca de la inceput:"Plăpând – ca puiul proaspăt din găoace","sunt şi eu o “umbră” gânditoare"...autoironie menita a ilustra naivitatea celui pornit la drum, care nu asculta de sfatul dat : "Nu-ţi pune viaţa pentr-un vis, arvună,/Tot ce ajunge, sus-acolo, moare!"
Asemeni Divinei Comedii a lui Dante tinta finala a drumului este Paradisul...iluzoriu.Dar pentru a ajunge acolo, trecerea prin Infern este inevitabila, este marcata de indoieli, teama, insa aceste sentimente nu sunt indeajuns pentru a renunta la drum. Trecerea prin infern-comunism (sugerat de ''painea impartita pe cartele, muzica patriotarda") este o paralela la Infernul lui Dante.
Prima intalnire cu Umbra il aduce in dicutie pe Alecsandri, facand referire la Sergentul din poeziile sale.Sunt date destule indicii pentru a se intelege cine este Umbra...Auto-ironia este plina de savoare descriind intr-un mod efervescent stupoarea "ratacitului".
Acesta este insarcinat cu o misiune ce i se pare imposibila si anume aceea de a aduce armura lui Ahile bravului ''comandant" ce vede in ea o cale de a deveni de neinvins. Este evocata opera lui Homer, Iliada... Elena e asociata cu o tigancusa iar Atena devine Anthena, totul fiind de un comic extrem de bine realizat , pe de o parte fiind evidentiat cinismul Umbrei si pe de alta parte bietul personaj uimit , stupefiat, timorat, care nu gaseste resurse de a se opune..."Voiam să ţip, dar nu mă ţinea gura! "
In calatoria impusa are acelasi sfatuitor bine intentionat de la inceput , si anume George Toparceanu,care intervine aducand lamuriri asupra destinatiei misiunii , raspunzand intrebarilor bietei ''starpituri''care se vede ajuns in fata Reformei.
Sunt evocate proiectele impuse de catre epoca comunista , ''canalul, transgeorgianul" , proiecte realizate cu forta de catre "politicieni cu secera si ciocanul in mana".Toate apartin trecutului dar aduc o nuanta de amaraciune in mintea pelerinului ce ajunge in sfarsit la poarta Olympului unde spera sa intalneasca zeitatile pomenite de mitologie si este indemnat sa intre de catre Maestru (Toparceanu).
Trecut de poarta,ajuns adica in Paradis,ii pare a fi ajuns intr-o lume minunata si simte puteri noi prin vene dar nici aici nu scapa de spectrul comunismului.Se intalneste cu Pythia care ii ''confisca''importanta lucrare a lui Ion Neculce despre ''cetate''(Letopisetul Moldovei). Urmand indicatiile referitoare la drum ajunge in .."Babilon". Pelerinul se simte pierdut nestiind ce cale sa aleaga: Dreapta sau Stanga? Dar revine Maestrul si il indruma. Continuandu-si calatoria constata ca este permanent controlat de ''radiofonul''ascuns in ureche , prin care i se transmit directivele ce trebuie urmate.Sunt pomenite jocurile menite de a-i imbogati pe cei aflati ''sus'': FNI,Caritas, Bancorex.Se pare ca si Paradisul visat este plin de coruptie , macinat de falsitate si jocuri de putere. Sub fatada luminoasa totul este putred (asemeni Olympului, unde zeii erau de fapt "inzestrati" cu toate defectele umane- viclenia, gelozia, desfraul , minciuna etc ).
Odata intrat in posesia Armurii ce il face de neatins refuza sa o cedeze chiar de este ridicat la ''rangul de capitan'' si porneste ofensiva contra celor ce guverneaza nestingheriti pregatindu-le o Mineriada.Dar , constient de inutilitatea gestului cere ajutorul Maestrului care il salveaza din impas , dojenindu-l ca nu l-a ascultat cand i-a spus sa nu urce pe munte caci ''scapa numai cine poate''. La final , Armura este de fapt alcatuita din manusi ,manta si o cagula...Semn al disimularii identitatii.
Intreaga creatie este o paralela la Divina Comedie a lui Dante , pastrand forma constructiei poetice ,si anume tertina care se incheie cu un vers demonstrativ. O alta asemanare este drumul catre Paradisul visat , existenta unui insotitor care il sfatuieste pe calator pe parcursul drumului, evocarea unor figuri ce marcheaza anumite momente cheie, trecerea prin trecut.
Ca o deosebire fundamentala , care ,cred eu, a si generat titlul, este faptul ca daca la Dante finalul este comic in timp ce parcursul este tragic, aici intalnim exact opusul. Finalul este o analiza interioara , retorica, generata de un parcurs marcat de ilar, o analiza care lasa un gust amar , al inutilitatii luptei cu timpul si cu soarta. Sunt preluate unele versuri de final de la anumite canturi si intarit intelesul lor.Am remarcat imbinarea de cuvinte uneori prea stridente fata de atmosfera creata insa chiar si asa, le admit a fi necesare pentru a demonstra ancorarea in realitatea contemporana.
Am sa ma opresc putin asupra versului de final , aflat in stransa legatura cu tertina anterioara:

"Nu-i oare Timpul copt, să-şi joace Hora?...
Şi, din pustiul nopţii infidele,
Scăpate ca din mână de Pandora,

Pe cerul Ţării se iviră stele."

Pandora a fost inzestrata de catre zei cu o cutie ce urma sa fie darul catre sotul sau, fratele lui Prometeu. Acesta, deschizand-o, a eliberat din ea RELELE, adica boli, tristete,lacomie , ura , cruzime etc.Realizand ce facuse , a trantit capacul ramanand in cutie doar Speranta. :)
Deci , pe cerul Tarii ce stele s-au ivit?:) Noroc ca avem Speranta in noi! :) Dar cum pot fi stelele un simbol al relelor? Atunci am sa vad stelele prin asociere cu Pandora doar ca o referire la multitudinea lor :) Si am sa le pun mantia sperantelor:)

Mi-a facut o deosebita placere sa citesc tot poemul, realizat cu talent poetic dar si cu o mare atentie pentru mesajul transmis, impletit cu elemente comice gen "fac haz de necaz". Admir forta prin care sunt intercalate elementele mitologice cu cele neaos romanesti. Posibil sa fi gresit, pe alocuri, in interpretarea mea...
Multumesc pentru desfatarea poetica prilejuita si va doresc din suflet "Sarbatori fericite" alaturi de toti cei dragi.
Va mai astept , cu mult drag!

P.S.Scuze pentru eventualele greseli, dar cum sunt o ''vorbareata''am scris mult si timpul nu imi permite verificarea.
Adina Speranta
duminică, 20 decembrie 2015



Sanda, Mirel, Marin,
cât și tutror membrilor acestui site:
SĂRBĂTORI FERICITE!
Adrian Erbiceanu (autor)
vineri, 18 decembrie 2015



Este o placere sa va citesc!
Sanda
vineri, 18 decembrie 2015



Felicitari pentru acest poem cat si pentru celelalte.
r.mirel
joi, 17 decembrie 2015



frumos, imi place.
Marin.S.
joi, 17 decembrie 2015