Ceața - Dinu Flămând

Cu mari vărsări de frunze ne vărsăm,
orașul urcă-n ceață prin ecluze,
din zi in zi iubitei cuvenite
nervuri de frunze-i tremură pe buze.

De ziua morților e târg de flori,
ceața, ca măduva de lumânare,
se-ngrașă printre ierburi cenușii
supuse în cununi la sărbătoare.

Apoi o vreme nu mai vine nimeni
cu sentimente lung bătute-n dungă,
iar dintre-atâția morți și-atâția vii
doar ceremoniale întristări, pe vreme lungă.

Din lampadare goale cresc licheni,
ceață cleioasă, poduri deșelate,
măturători lucioși trag la edec
străzile neumblate din cetate.
Până la linia de mucegai
stau să plesnească străzile casante
trase-n timpane palide, de crai;
la ceas sfielnic, către ziuă
când nu găsești la nimeni o țigară
iar gustul dragostei se înăsprește
cu iritări de nicotină-amar ă.

Din turnul focului cad paznici morți,
cloșarii tenebroși trag din sănețe -
dacă ar arde ceața peste noi
trâmbe de fum s-ar ridica în piețe
din toate cărțile de chin nescrise.

După o goană spână de o noapte
deasupra noastră lupii stau pe dealuri,
gâfâie ceața-n cerul gurii și se lasă caldă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Dinu Flămând



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.