Barul "L'Avenir" - Dinu Flămând

mai sigur viitor decât locul meu pe un scaun
la tejgheaua barului "l'Avenir" de pe Bulevardul Circular
al Parisului nu cred să pot avea
în această vâjâială pe porțile circularității

e chiar destul de bun și schimb cu barmanul Jacques
zilnic Ça va? Ça va!
între un alcool și un rest de cafea
eu socotind inutil în gând miile de sticle golite în zeci de mii de cocktailuri ale istoriei
iar el cu spatele la linia de front a sticlelor
din care golul niciodată nu se epuizează
fumând...

și cum partea sortită mie (de cine?) a curs doar dintr-un număr
infim de sticle și devine sigur că de aici încolo tot mai puține
lacrimi de pure malt vor cădea în paharul meu mă ridic uneori
abrupt să afirm că numai din cifre iese tristețea lumii
ce ne infectează statistic
viermuială debilă a unui timp
cu spermatozoizi palizi

să eliberăm - îmi zic - timpul de cifre așa cum metafizica
de la barul "l'Avenir" știe doar de timp ce consumă și se consumă

fel
de a păși încăpățânat pe urmele pașilor tăi
dar alături
uitând de sfârșit și de început și uitând de îndată
că ai uitat
cum uitat poate să rămână pe fundul sticlei
un rest de eternitate

iar cum cerul gurii mele are memoria scurtă
și îi vine greu să și anticipeze
alcoolurile presupusului viitor
uneori mă întreb
dacă străbunii mei nu au băut cu mulți ani în urmă
anumite paharul pe care destinul ezita
să mi le acorde mie

timpul este substituire...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Dinu Flămând



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.