Din toamnă

miercuri, 30 septembrie 2015

Din toamna-n pacea străvezie
Numai un vânt albastru curge
Și o mireasmă cafenie
Din frunze care cad ca fulgii.

O melodie-n șopotire
Își murmură încet arțarul
Și umbrele-i cu despărțire
Sfărâmă-n raze chihlimbarul.

E însăși vremea mai înceată
De parcă-i strânsă-n atmosferă
Și cârduri ceată după ceată
Trec unde inima le speră.

Au devenit pomii mai gârbovi
Măcar că nu sunt trași de roadă
Privindu-și viețuirea strâmbă
O prospețime vrând să vadă.

Dar poate fi vreun nou în sine? -
Același fir e tors din caier
Cuvintele când în rugină
Plutesc pe undele de aer.

Și e mai bine o tăcere
Născându-se ca să rămână
De cât cu verdele din fiere
Să spui ceva fără lumină.

Mă simt ușor că nu îmi muge
Vocea să-și făurească stime -
Din greutatea dublă-n cuget
Nu izbucnesc cântări sublime.

Îmi simt ca anul orice clipă
Ce vrea de viață să se prindă
Când gaița trufașă țipă
Ținând în cioc încă o ghindă.

E bine... În melancolie
Poți cântări și-o viață toată
Cu tihna-i moale-cafenie
Cu alb puțin amestecată.
Victor Bragagiu

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: