Din Ţara dinspre Miază-zi

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

miercuri, 03 aprilie 2019

Din Ţara dinspre Miază-zi

Din Ţara dinspre Miază-zi
În stoluri mari de-a izbuti,
Rândunelele revin acasă!
Revin voioase-n cuibul lor
În inimi cu-al dragostei dor,
De sub streaşina de casă.

E soare mult, şi cald afară
Şi în văzduh încep s-apară
Cârduri dansând de cocori
În cercuri largi ce se rotesc,
Iar bucuroşi copii-i privesc
Pe ceru-albastru, fără nori.

E-o zi de dulce primăvară
Şi totu-i verde peste ţară
Cu flori multiple pe câmpii!
Clipele sunt de hazarduri,
Mieluşeii, zburdă-n salturi
În vesel cânt, de ciocârlii.

S-a-ntinerit din nou livada
În frumuseţuri cu grămada
Şi pomii ei cei maiestuoşi,
Cu crengile, pline de flori
S-au pregătit de sărbători,
Desfăcând mugurii pufoşi.

E-un simţământ de bucurie
Şi de renaştere şi voioşie
Care pluteşte-n exprimare,
Prin cântec viu şi tineresc
Spre slava Tatălui Ceresc,
Pentru-a Sa grijă iubitoare.

Flavius Laurian Duverna


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.