Din lumea insectelor

duminică, 05 aprilie 2015

De ce împarţi tristeţe
în cuvinte de ocară,
când nu demult,
dragostea mea ţi-era febleţe,
şi nu o simplă hăituială?

Chiar de sunt mut şi îţi ascult
dojana ta nemeritată,
refuz să cred
că m-am schimbat atât de mult,
încât să mă priveşti ca pe-o insectă terminată.

Nu vezi ?... M-agăţ de tine
ca un păianjen de pânza lui ţesută
cu forţa disperării,
simţind că dacă nu se ţine bine,
hrana-i pe veci pierdută.

Şi după ce mă voi hrăni
cu dragostea ascunsă-n tine,
promit să nu mai simt durere:
Călugăriţa mea te voi lăsa să-mi fii
dar...după-mperechere.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.