Doamne,
Vezi colo sus pe deal, clipind în soare,
Ca nişte bani mărunţi, ce strălucesc şi mint,
Unde rămâne Jiu-un fir de-argint,
— E satul meu pierdut printre ponoare.
Cu linişti lungi, cu funigei plecaţi,
Cu-nvârstături şi cântece pe-ogoare,
E-aşa cum l-ai născut, Tu, Doamne, -n soare,
Cu case mici, cu râpi, cu plopi înalţi …
Vezi colo-n gol, un pâlc rotat de ulmi,
Ce parcă-şi spun o vorbă la ureche;
E-o poartă grea, şi sus o turlă veche,
Ce din adânc răsare peste culmi.
Mai jos, e casa noastră cu pridvor
Şi peste drum, în nalbe, o fereastră;
O sta şi-acum privirea ei albastră
Căzută blând pe-al apelor izvor …
Dar ce-ţi spun eu, când Tu le ştii pe toate,
Când viermele din bulgăre Tu-l ştii,
O! Iartă-mă dacă-ngăimez prostii,
— E satul meu cu rugăciuni curate.
Coboară cuibul lui tăcut şi mic,
Şi du o ploaie caldă roditoare,
Că-n ruga lui, un rug de câmp în floare,
Iar din pământ, un lan cu grâu în spic
Ţi-o undui credinţa la picioare.
Distribuie: