Marină - Dimitrie Anghel

O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții!
Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lângă pupă.
Viu aeru-mi umflă plămânii de parc-aș sorbi dintr-o cupă
Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieții !

Ah, gustul trecutelor lacrimi, pe care le-am plâns altădată,
Pe buzele-mi pale acuma-l simt iarăși — mărgele de sare !
Ce altă dovadă mai vie că matca-ți adânc zbuciumată
E albia primordială a vieții, o, tainică mare?

Ce giulgiu imens peste-un leagăn strâng apele verzi mișcătoare,
Ce-albastru a prins peste tine în cuie de foc baldachinul !
În noaptea aceasta simt bine că-s clipa etern călătoare,
Că-s una cu apele mării și una sunt cu seninul!

Greu cade nămolul la funduri, ca după furtună, și cine
În apa privirilor mele ar fi să privească de-aproape,
N-ar crede c-așa limpezime l-ascunde atâta de bine
Precum îți învăluie taina imensul tău giulgiu de ape!

Și gândul meu fuge-nainte departe pe-ntinderea mării,
Ce splendidă-mi pare această albastră și unică oră !
O, dacă pe clipele-aceste s-arunc aș putea o ancoră,
Ce vesel aș da pe vecie tot restul vieții uitării!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Dimitrie Anghel



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.