Dezbracat

joi, 05 martie 2015

Ca am zis ca sunt olog
M-am ferit sub clop.
Tavalit in tarana sa nu ma vada raza sfanta de soare.
C-am crezut ca doare.
Si cat am crezut, tot atat a durut,
Nu mai mult si cat te-ai gandi, nici mai putin.

Am tras stejarul greu dupa mine… la bine.
Si mai ales la rau!
Car crucea fricii bade, si de-o mai lepad,
Adanca-i inca groapa ce mi-o lasa-n urma pasul.

Dar m-a vazut, nu m-a crutat!

Si m-a dezbracat de amintire si de mine!
Pentru o clipa dupa clipa, pana-n vis. Si..
M-am scaldat gol in vant si-n soare si-n glod plin de izvoare.
Si-am respirat cu inima si crestetu` si mi se odihnea sufletu`-n ochii.
Si n-am mai cantat, n-am mai dansat, n-am mai carat, n-am mai strigat,
si stricat si rupt si tacut si gresit, ca nu mai era greseala!
Asa am stat. Am fost si sunt. Atat. Nimic si tot!

Si sunt si-acum, cazut din nou in propria-mi groapa,
Sapata tot de greutatea ce m-apasa.
Cu cat ma zbat si car si-mi tac iluzia,
Ma adancesc in ea si ma acopar.

Mi-e frica de frig si foame si mai ales de pata lor pe trupu-mi alb.
Pe haina asta impodobita de viata ce-am trait, traiesc, clipa de clipa.
Pe haina asta care nu minte oricat ai truca-o!
Nu mai pot pansa ranile cu flori parfumate.
Oricat de parfumate florile, miroase-a hoit,
A colcait de larve flamande.

Asa ca n-am scapare, ma dezbrac usor, cate putin, din nou, atat cat suport.
Dezlipesc bandajele-mi uscate-n rana intr-un dans macabru.
La-nceput, fara expresie, mut, cu maxilarul blocat,
Cu mutra-mi rece, schimonosita. Stana de piatra.

Dar nu si ochii. Ochii-mi arata frica topindu-se-n tacerea tacerilor.
Arata scanteia sufletului arpinzadu-se la cantarea ingerilor.

Si lumea e curioasa,
Imi miros pradatorii ranile deschise.
Roiesc in juru-mi.
Pun mizeria sarata a fricii lor, acolo unde-i sangele mai rosu.
Stiu acum ce au ascuns si ei dintotdeauna.
Dar multi nu recunosc, rad drogati de ignoranta,
Purtand masti de gaze, sa nu-i usture ochii, sa nu simta mirosul greu al propriilor rani.

Altii inteleg pe jumatate, jumatatea lipsa-i curajul.
Curajul de a se abandona, credinta in ei insisi, in scanteia divina ce le lumineaza universul.
N-au trait sclipirea indeajuns,
Nu i-a prins viata-n strada infundata la miez de noapte sa le zica:
Da-ti chilotii jos! Arata-mi rusinea ce o porti, da-ti masca jos sa-ti vad frica!

N-au avut ocazia sa vada ca viata cere sinceritate si nu pedepseste.
Nu-i nedreapta, e si atat.
…

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: