duşmancele mele
flori fără de chipuri
florile mele aburind lumina
ca nişte firide plesnite
peste buzele atârnate
încă nu m-au născut încă
nu m-ai trezit doamne
în trupuri de oase cineva
mult
aplecat peste marginea sinistră
a coastelor mele închipuite
îmi cântă
cântec suav/ îngânare de noapte
îmi spune mama că au tăiat
iară şi iară viţelul cel gras
şi mama şterge de marginile cerului
mâinile ei însângerate
îmi leagănă venirea în
florile mele scormonindu-şi
de prin pământ toate rănile
creştere zadarnică a spuselor mele
astupându-mi culorile-chipuri de nuferi-
cu frunzele pătate cum le-aş mai putea auzi
cum le-aş mai putea simţi
frăgezimea sufletelor zbuciumate
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
oare nu mai inteleg eu poezia? cum se face ca scrii asa de frumos, dar nu mai folosesti semne de punctuatie?
nu se mai folosesc acum?
oricum poezia extrem de frumoasa, da te rog sa ma scuzi ca sunt de moda veche si inteleg poezia in iee naturala imbracata...
CRITICUL BLIND sâmbătă, 25 iulie 2015
Dureros de frumoasă.
mirimirela vineri, 24 iulie 2015
Foarte interesanta succesiune de imagini poetice! Imi place.
stomff vineri, 24 iulie 2015
Mult zbucium in versurile tale.
sorin vineri, 24 iulie 2015
vezi mai multe poezii de: dorina neculce
Detalii poezie:
Distribuie pe: