cu toate că deșertul e prea mare
pentru o singură viață
fir cu fir trebuie înțeles
străbătut pas cu pas
abia apoi
plin de praf
de sudoare
cu răni în tălpi și buze crăpate
poți să bei apă
ca pentru întâia oară
a, nu, nu din acea oază înșelătoare
a fetei morgana
unde vântul îți mângâie fruntea
cu degete reci
unde tigvele beduinilor ispitiți
rânjesc la soare
ca niște stigmate în nisip
acolo vei pierde tot ce ai adunat
toată agoniseala din chivotul
purtat cu grijă sub coasta stângă
plângi și mergi
mergi până când nu mai poți
decât să mergi
trebuie să urmezi acest deșert
care se mărește cu cât te pierzi mai mult
dar ai nevoie de el
pentru a nu trăi degeaba
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Cum să nu?
Se poate scrie cum vă place mai mult :)
Adina Speranta (autor) sâmbătă, 30 noiembrie 2019
Se poate scrie și așa?
”Cu toate că deșertul e prea mare pentru o singură viață, fir cu fir trebuie înțeles, străbătut pas cu pas, abia apoi plin de praf, de sudoare, cu răni în tălpi și buze crăpate, poți să bei apă ca pentru întâia oară. A, nu, nu din acea oază înșelătoare a fetei Morgana, unde vântul îți mângâie fruntea cu degete reci, unde tigvele beduinilor ispitiți rânjesc la soare ca niște stigmate în nisip! Acolo vei pierde tot ce ai adunat, toată agoniseala din chivotul purtat cu grijă sub coasta stângă. Plângi și mergi, mergi până când nu mai poți decât să mergi! Trebuie să urmezi acest deșert care se mărește cu cât te pierzi mai mult, dar ai nevoie de el pentru a nu trăi degeaba!”
sorina sâmbătă, 30 noiembrie 2019
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Detalii poezie:
Distribuie pe: