De n-ar fi decât visul și tot ar fi de-ajuns
Sǎ mi te-aducǎ-n minte când mǎ cuprinde dorul
Ȋnsǎ mai e și cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tǎu, și sânul, și șoldul, și piciorul…
O iau ȋn mâini și parcǎ, privind-o, ȋmi revii
Zburând numai o clipǎ ușor pe dinainte,
Pe fundul ei cu luciu de ape argintii
Te vǎd ca-ntr-o oglindǎ-a aducerii aminte.
Când o ciocnesc cu alt vas, ȋn clinchetul stârnit
Sub streșinile casei plouatǎ cu petale,
Ṭi-aud, rostogolindu-și vioiul clipocit,
Sonorul râs ce parcǎ-ți spǎrgea ȋn dinți cristale.
Iar noaptea, când o umplu cu sângeriul must
Și când, aprins la fațǎ de aspra bǎuturǎ,
Pun gura mea pe gura ei roșie și gust,
Simt ca prin vis pe buze știuta-ți mușcǎturǎ…
vezi mai multe poezii de: Liliana Trif
Distribuie pe: