De ieri până azi

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

marți, 05 martie 2019

Ieri mai existam în tine, azi aprindem lumânări,
dizolvați în râuri roșii conjugăm prin pietre viața,
sorb din noi cerbii lunatici, iau în coarne resemnări,
pe spinarea unui pește e bolnavă dimineața.

Ieri mai navigam spre ceruri, azi lumina este moartă,
rod din luna crudă lupii, corbi destramă răsăritul,
vin cerboaicele livide bolta-n două să împartă,
pentru tine crucea plânge, pentru mine infinitul.

Ieri mai spulberam zăpada, azi au înghețat salcâmii,
pinguinii de la poluri înspre noi au emigrat,
anotimpuri vinovate s-au pierdut în pulsul vremii
și pe buzele uscate simt un ieri cu gust sarat.

adina v.

5. 03. 2019


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.