Doamne,
Cât eşti de mǎreţ!
Nu mi-ai dat
Luciditate
Ca sǎ pot privi isteţ,
Plin de mine şi pǎcat,
Dincolo de un coteţ
Ornat cu singurǎtate.
Cǎ am fost cǎutǎtor,
Întrebând fǎrǎ-ncetare
Ce e rǎu, dǎunǎtor,
Ce e bun şi de ce, oare,
N-o sǎ neg în faţa ta.
De aceea mǎ întorc
Sǎ trǎiesc esenţialul
Şi, smerit, n-am sǎ mai storc
Din cuvinte idealul.
vezi mai multe poezii de: samoila
Detalii poezie:
Distribuie pe: