Se rostogolesc boabe de cafea,
miroase-apoi a Krönung,
cu-arome de exil,
iar visul nopţii mele se-ndreaptă spre o stea,
tăcut în destrămare, misterios, fragil.
Refac înşiruiri de chipuri şi culori,
cuvinte şi expresii, ce parcă-au fost rostite,
copii ce parcā-ar scrie părinţilor scrisori,
cuvinte peste care se scurg idei şoptite.
Miroase a cafea, în miez de noapte-albastră,
se-adună-n două ceşti aromele din boabe
şi curge o poveste în poezia noastră,
cuvinte tălmăcite în veşnice silabe.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: