Cufărul

miercuri, 11 martie 2026

Am răscolit în mine ca-ntr-un cufăr,
De-atunci, zi după zi, eu .... sufăr.
Mă doare cerul gurii plin de stele,
Mă dor plămânii încărcați de perle.


Am ochii prea uscați și înghețați,
Cu diamante limpezi încrustați.
Miroase-a iarbă crudă, brumărită,
A floare ce-a-ncolțit nestingherită.

Miroase-a fum de lemn și a pământ,
Mă dor și dinții când îi strâng în gând,
Când țin în mine vorbele nespuse,
Când țin în mine fricile ascunse.


Mă răsădesc pe mine prin grădină
Ca să mă risipesc în rădăcină.
Îmi scutur florile de mai,
Căci fructe, nu ai cui să le mai dai.

Mă doare talpa când eu sunt pământ,
Îmi mângâi, aplecată, un cuvânt
Și îl îngrop în solul muritor
Să urce stelele pe-al vieții scurt decor.

Închid cu grijă cufărul ce-l port —
Când intru viu în el, de fapt sunt mort.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.