Credință

miercuri, 03 martie 2021

În iadul din sufletul meu,
Trimite lumina ta, Doamne,
Şi-ajută-l să iasă din el,
Din ierni, din furtuni şi vâltoare.

Nicicând nu mi-am dorit mai mult să te găsesc,
Ori mai cu patimă şi cu ardoare,
Aş fi dat orice să Te-ntâlnesc,
Dar nu aveam deschise-altare.

Când zorii zilei se arată
Ajung din nou în vechiul timp stingher
Şi amintirile îmi râd în faţă:
Nu eşti decât un punct în timpul efemer.

Poate că nu te-aş fi trădat,
De n-ar fi fost nici Iuda, nici Iisus,
Doar ei mi-au dat de inţeles
Ce-nseamnă al cocoşilor cântat...

Şi cum mai sună paşii pe alei,
Încremenirea dimineţii tulburând
Doar eu, nici om, nici sfânt şi nici strigoi
Mai bat aceste drumuri ne-ncetat.

Lucirea de cristal a zilei
Deasupra mea s-a-ntunecat
Căci liniştitea azurului de sticlă
Nu poate sta deasupra iadului întunecat.

*

Drumul spre mare-a pierit
s-a-ndoit, a rămas în urmă.
L-a topit noaptea adâncă din noi.
Cu o sete profundă

Oameni noi se ivesc în maşini,
Călătoresc spre alte-orizonturi,
ape mari, păduri, dealuri şi ploi
Ne aşteaptă şi ne îmbie.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.