Scrisoare catre Timotei - Costache Ioanid

E ceas tarziu de noapte. In jilava incapere
doi oameni stau alaturi, doi vulturi in tacere.
Unul din ei, un medic, cu inima viteaza,
incearca sa adoarma, dar duhul sau vegheaza.

Celalalt e-un apostol, legat in lanturi grele,
el sta proptit de-o piatra, cu ochii catre stele.
Ce vina-l urmareste, ce neagra far'delege,
daca ostasii Romei au trebuit sa-l lege?
pentru ce jaf sau crima, el, Pavel, el, stegarul
lui Crist, asteapta-n lanturi sa-l judece Cezarul?

O, vina lui e mare, ea rascoleste firea,
e vina neiertata de-a fi vestit Iubirea,
e crima-nfricosata de-a fi rostit in lume
cuvintele salvarii si-al Lui Mesia nume.
Cum poate duhul mortii sa-ngaduie urgia
de-a se vesti o jertfa ce-aduce vesnicia?
De-a se vorbi de-un sange ce da oricui iertare,
de-a redeschide Raiul pierdut prin neascultare?

Nu. Nimeni n-are dreptul s-aduca o speranta,
sa-mparta o putere ce cugetul inalta
s-aprinda o lumina ce catre cer indruma.
O, Pavele, batrane, tu esti un foc, o ciuma!...
ai vrut s-arunci in lume peste pacat izbanda.



*

E ceas tarziu de noapte. Stau ingerii de paza.
alaturea de Luca, apostolul vegheaza.
Din uliti, din cetate, se-aud din vreme-n vreme
crampeie vagi de cantec, de chiot, de blesteme.

Din praguri de taverne vin spasme de chimvale,
vin mugete de oameni ce scot din san pumnale.
Apostolul asculta. O, cu ce dor, batrane,
dar cum sa-nvingi tu, unul, sagetile aprinse,
cohortele de demoni de mii de ani ne'invinse?
Cum tu, un fir de floare, sa-nfrangi toti maracinii?
O singura scanteie sa faca loc luminii?

*

Sta intre somn si veghe apostolul-parinte.
Si sute de icoane ii vin si-i trec prin minte.
Sunt frati iubiti, tovarasi de dragoste si lupta,
care il cer la Tatal in ruga ne'ntrerupta.

Sunt sfintii din Iudeea, traind sub grea prigoana,
sunt ucenici din Cipru, din Asia romana...
Barnaba...Iust... Apolo... Arhip... Fortunat... Sila...
Eprafa din Colose... Priscila si Acuilla...
Pastori fruntasi, biserici, atatea sarcini grele...
Atatea aspre lupte cu spirite rebele...
O, cine-i slab, sau cine e gata sa se piarda
si inima-n apostol de grija sa nu arda?

Dar, printre toti, el vede in Efes o fiinta,
odrasla preaiubita, nascuta prin credinta,
un ucenic de care il prinde-un dor fierbinte,
dintr-o iubire sfanta de-apostol si parinte

E Timotei, un tanar cu inima zeloasa
un mugur de lumina in noaptea-ntunecoasa.
In inima de-apostol un duh de sus patrunde
in care Insusi Tatal cu Fiul Sau Se-ascunde.
Iar Pavel se apleaca, un brat spre zid intinde
si, scapara amnarul, o candela aprinde.
Apoi, cu ochii turburi si sangerand sub geana,
el cauta-ntr-o lada sa scoata-un sul si-o pana.
In zarea de opit genunchii-n colb si-i pune,
cu bratele-naltate spre Cer, in rugaciune.

- O, Doamne, din adancuri Te caut! Da-mi putere,
si-n pace, si-n furtuna, sa fiu o mangaiere!
Din vasul ce e gata din nou sa fie tina,
sa dau si cea din urma scanteie de lumina!

Se-aseaza iar batranul. Apoi, cu dulce soapta,
pe scumpul sau prieten din somnu-i il desteapta.
Spre-o polita se-nalta opaitul sa-l aseze.
Si iar pe pat se lasa si-ncepe sa dicteze:
- Pavel, prin har, apostol al Lui Isus Mesia,
prin voia Celui care da lumii vesnicia,
lui Timotei, odrasla si rod al batranetii,
har de la Tatal slavei si de la Domnul vietii.

Ma-nalt cu multumire pe a credintei cale
cand imi aduc aminte de lacrimile tale;
o, fiul meu, pastreaza cu-nflacarari nestinse
comoara cea primita prin bratele-mi intinse!

Du lumii Vestea Buna, rabdand in vremuri grele,
Si nu privi cu sila spre lanturile mele!
Caci Salvatorul nostru a biruit mormantul
si-acum a Lui e viata si cerul si pamantul.

Tu, dar, te intareste, copilul meu, vegheaza1
Tot ce ti-am spus, ia seama, la altii-ncredinteaza!
Indura fara sila cu mine impreuna
si, ca atlet al vietii, vei capata cununa.

Fugi de dorinti murdare, de pofta tineretii,
urmand iubirea sfanta si curatia vietii.
De intrebari nebune si de pareri desarte
ce n-aduc decat certuri, tu sa te tii departe.

Imprastie Cuvantul, grabind invatatura,
caci va veni o vreme cand, parasind Scriptura,
se va intoarce lumea, ca-n bezna cea straveche,
spre tot ce-ncanta ochiul si zumzaie-n ureche.
Si, iata, eu sunt gata. Si vremea e aproape
sa fiu turnat ca jertfa, ca un prinos de ape,.
Am dus lupta cea buna, sfarsita-i alergarea.
Am privegheat credinta. M-asteapta-ncununarea...

Luind in mana pana, apostolul se-apleaca
si iscalind scrisoarea, o-ntinde ca sa treaca
in mainile lui Luca. Apoi, privind in zare,
el lasa de pe buze un cantec sfant sa zboare...

*

Iar cand in zori, o nava pe apele desarte,
va duce-n larg scrisoarea spre Timotei, departe,
lumina de pe bolta, urcand peste genune,
il va gasi pe-apostol veghind in rugaciune.

AMIN

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid