Groapa de var - Constanţa Buzea

pod îngustat
piciorul scapă între scînduri
dedesubt foșnet deasupra închipuirea
spic vîlvoi la capătul șirei
spinării
o sperietoare demnă își pierde paiele
ca vrabia țopăie
fă-i vînt dă-i brînci
lună în locul soarelui
gaură-n cer pe întuneric
ploios întuneric peste groapa cu var
podul se sperie se risipește
jos între clocote grîu scuturat
pentru păsările cerului
pentru șoarecii pămîntului
fă-le vînt
dă-le brînci

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.