Condeiul meu - Vasile Copilu-Cheatră

Poetei Florica Ciura

Condeiul meu nu e condei de cin,
N-are blazon cu pajure sau lei,
Da-n fața lui smerit mă-nchin,
Că plâng şi râd în el strămoșii mei.

E un condei sărac, cioplit dintr-o surcea,
Dar are aripe şi mai ales căldură,
Vioară se preface-n mâna mea,
Ori bardă cu prăseaua dură.

În inimă i-am aşternut un pat
Şi-adorm cu el în gând, cu el mă scol,
De am o bucurie tot cu el o-mpart,
Iar de sunt obosit mi-e perină şi țol.

Când îl privesc, îl simt cum mă îmbie,
Să ard cu fie ce cuvânt cum arde-o stea,
Şi-n fiecare rând ce nu-l pot scrie,
Îl simt cum plânge frământat de mila mea.

Mi-e drag condeiul meu sărac,
Cioplit din țandură de brad,
De cine știe ce strămoș, urmaș de dac
Şi în rășina lui cu el mă scald.

Când plânsul mă îneacă-n pumni îl strâng,
Aș vrea să fac din el sâneață sau pumnal,
Dar mă retrag în mine, tac şi plâng,
Pentru atâtea visuri îngropate în Ardeal.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.