COMPUNERE

Autor:STOMFF ANDREI AUREL


Adăugat de: stomff

marți, 31 martie 2015

COMPUNERE

Tu cânţi mai dulce ca privighetoarea.
E glasul tău un şopot de izvor.
Abia-l aud şi prind să mă-nfior
Şi mă înalt spre soarele-arzător
Al cărui foc nu-l poate stinge marea.
Şi-apoi alerg să îţi şoptesc cu dor:
Mai dulce cânţi decât privighetoarea.

Atât de-adânci sunt ochii tăi verzui
Şi-atâta dor e-n raza lor curată!
În ei se află lumea minunată
În care nu mai sunt al nimănui
Ci doar al tău şi inima mea toată
Îţi spune-ncet, cu vocea tremurată:
Atât de-adânci sunt ochii tăi verzui.

Te-aş strânge-ne braţe doar atât, o clipă,
Şi plin de dor mi te-aş lipi de piept.
Din visul meu să nu mă mai deştept,
Să-ncetinesc a timpului aripă,
Spre tine doar privirea să-mi îndrept,
Şi cu nesaţ iubito, să aştept
Să te mai strâng în braţe altă clipă.

Tu te-ai născut ca eu să te iubesc.
Mi-e sete numai de a ta iubire.
Eşti calea mea de vis şi fericire,
Luceferi albi pe frunte-ţi strălucesc
Şi eşti o mare, o nemărginire.
Ştii, zâna mea cea fără-asemuire,
Tu te-ai născut ca eu să te iubesc.


vezi mai multe poezii de: stomff


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos, ca de obicei... Este o cadenta deosebita in aceste versuri!
andreionthepoetry
vineri, 03 aprilie 2015



FRUMOS STOMFF...
un DA mare, mare de tot...
CRITICUL BLIND
miercuri, 01 aprilie 2015



foarte frumoasa...
felicitari..
danab
marți, 31 martie 2015



Va multumesc cu mult drag!
stomff (autor)
marți, 31 martie 2015



Cantec de iubire ...se simte trairea . Frumos...
Adina Speranta
marți, 31 martie 2015



Cred ca orice comentariu la aceasta poezie este de prisos..
ioana
marți, 31 martie 2015



Iubirea este cel mai frumos "lucru" pe acest pamant si dumneavoastra domnule Stomff ce frumos o "cantati"...
sorin
marți, 31 martie 2015



Cea mai frumoasa lectura de seara. Multumesc
maria
marți, 31 martie 2015



Bine ai revenit maiestre! O postare care va face cinste.
petrica_c
marți, 31 martie 2015