Colind - Adrian Păunescu

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu, pesemne,
Când ei, în colţ, cu paşii mici,
Aduc în casă lemne.

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă.

Dar mai ales, în tot ce fac
E semn că nu li-i frică,
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică.

Şi, uneori, la focul mic
În casa lor sărmană,
Isus, înduioşat un pic,
Coboară din icoană.

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă,
Desenul fumului din horn
E operă de artă.

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n braţe ard
C-o mistică ardoare.

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet,
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer.

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă,
Trei sferturi să se afle-n cer,
Şi doar un sfert în humă.

Şi nu se ştie, sunt ţărani
Sau îngeri sunt, pesemne,
Cei care de atâţia ani
Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu,
Aflat în toţi aceştia.

Adăugat de: leonard

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu