După testament potopul - Christian W. Schenk

Ah, pădurea aste veche -
Cu frunzișul despuiat -
Nu mai știe cea străveche
Datină ce i s-a dat.

Nu e vară, nu e toamnă,
iarnă, primăvară nu-s;
Nu mai știe ce înseamnă
Anotimpuri ce s-au dus.

Roșie clipește luna,
Soarele în azuriu,
Stelele sunt toate una,
Vântul bate a pustiu.

Ne trezirăm într-o lume,
Dup-un somn îndelungat,
Fără vlagă, fără nume,
Fără a ne fi rugat.

„După voi potopul vine”
Strigă pruncul disperat -
„Ne-ați lăsat doar zile pline
De pustiuri ș-ați plecat”!
__________________

“Balans” Ed. Timpul, mai 2019

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cutremurătoare poezie și atât adevăr!
Franculescu
marți, 19 noiembrie 2019