Chiar când nu privesc în sus

vineri, 13 martie 2015

Privesc coloana fără sfărşit
ca pe o urcare a spiritului rupând barierele cosmosului
sau ca un strigăt al omului către Dumnezeu
mărturisindu-i aspiraţia spre înăltimea de gând,
recunoştiinţă transmisă prin rădăcini în urmaşi.

Tu ştii bine înţelesul rostirii pus în cuvinte
din care se nasc îndoielile acestei lumi
cu armonia tremurată în spatele uşilor închise
de tot timpul se iveşte o vrajbă.

Chiar dacă valurile lumii nu se lovesc de ţărmuri
ci de propriile limite ale firescului,
mă voi trezi din propria admiraţie a luminii
la umbra timpului care acoperă totul.

Voalul albastru al cerului dojeneşte
iarba şi copacii care-mi ademenesc visul
zbor neîntrerupt mai înalt decât înaltul
trecând peste ziduri care se surpă.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: