Istoria unui bagabont dat dracului
Charles Bukowski
a apărut într-o noapte la ușa mea – ud, slab, bătut și
înspăimântat –
un motan alb, ceacâr și fără coadă;
l-am primit în casă, l-am hrănit și el căpătând încredere
a rămas la mine; într-o zi un prieten l-a călcat pe alee
cu mașina;
am dus la veterinar ce-a mai rămas din el, „nu-s mari șanse...”
a zis omul de știință „dă-i pilulele astea, coloana-i zdrobită,
dar a mai fost zdrobită o dată mai înainte și cumva
s-a vindecat, dacă scapă cu viață nu va mai merge niciodată,
uită-te la aceste radiografii, a fost și împușcat, alicele
sunt încă acolo... apoi, odată a avut coadă, dar cineva
i-a tăiat-o...”
am luat motanul înapoi, era o vară fierbinte, una dintre cele mai
fierbinți din ultimele decenii, l-am culcat în baie,
i-am dat apă și pilule, n-a vrut să mănânce,
nu s-a atins de apă; mi-am înmuiat degetul
și i-am umezit botul, i-am vorbit, nu l-am părăsit
deloc, am petrecut mult timp cu el acolo și i-am vorbit
și l-am mângâiat și el m-a privit
cu ochii ăia ai lui sașii de-un albastru pal; într-una din zile
a făcut o primă mișcare
târând-se pe labele din față
(cele din spate erau inerte)
spre cutia cu nisip,
s-a cățărat și-a ajuns în ea,
s-au auzit parcă răsunând în baie și în oraș
trompetele unei posibile victorii;
îl înțelegeam – am luat-o și eu la rândul meu în barbă, nu atât
de rău, dar destul de rău;
într-o dimineață s-a ridicat, a stat pe patru picioare, a căzut
și pur și simplu m-a privit.
„hai că poți,” l-am încurajat.
a continuat să încerce, ridicându-se, căzând, reușind în sfârșit
să facă vreo câțiva pași; parcă era beat,
picioarele din spate nu-l ascultau și a căzut iarăși, s-a odihnit
și-apoi s-a ridicat din nou.
ce-a urmat deja știți: acum e mai bine ca niciodată, ceacâr,
aproape fără dinți, dar eleganța i-a rămas, iar privirea aceea
a ochilor lui nu l-a părăsit niciodată...
și-acum sunt uneori intervievat, vor să afle câte ceva despre
viață și literatură și eu mă îmbăt și ridic motanul zbanghiu,
împușcat, strivit și le spun, ”priviți, priviți-l
pe ăsta!”
dar ei nu înțeleg și spun ceva de genul,
„vrei să spui că ai fost influențat de Celine?”
„nu,” ridic motanul mai sus, „de ceea ce se întâmplă în jurul nostru,
de lucruri ca ăsta, ca ăsta, ca ăsta!”
zgâlțâi motanul, ținându-l ridicat în lumina sleită
de aburii alcoolului și de fum;
el e relaxat, el știe despre ce-i vorba...
atunci iau sfârșit și interviurile,
iar eu sunt destul de mândru când uneori a doua zi
văd fotografiile – iată-mă! i-acolo și motanul, suntem foto-
grafiați împreună.
el știe ca și mine că totul e-un rahat, dar unul care uneori ajută.
* Louis-Ferdinand Céline manifesta o afinitate deosebită pentru pisici, în mod deosebit pentru motanul Bébert. Acesta l-a însoțit în exil trecând
împreună cu scriitorul prin multe situații dificile și multe primejdii.
12% din oameni visează doar în alb şi negru. Tu cum visezi? Color sau doar în alb şi negru?
Evenimente întâmplate în data de azi:
1949 -Irlanda a părăsit Commonwealth-ul şi devine o republică independentă.
1880 -A murit Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul "Sf. Sava", precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească (n.1800).
Citate şi Maxime:
Unicul viciu divin al Cuvântului Lui Dumnezeu constă în cunoaştere. Sorin Cerin
Distribuie: