Charles Inimă de Leu - Charles Bukowski

Charles Inimă de Leu



are 95 de ani, locuiește într-o casă mare cu
etaj.

“vor să mă trimită la un azil pentru
bătrâni. „la naiba,” le-am spus, „asta
E casa mea!”

se referă la nepoți.
el le-a supraviețuit
fiilor.

își vizitează soția, care are de asemenea
95 de ani.
e într-un azil pentru
bătrâni.

„ea arată foarte bine, dar nu
știe cine sunt.”

el supraviețuiește cu șuncă și cu roșii, și
cu fulgi de ovăz pentru micul dejun.

își duce traiul pe-un deal abrupt.
obișnuia să-și scoate la plimbare
câinele.
acesta a murit.

acum se plimbă de unul singur,
cu spatele drept,
ajutat de un baston din
lemn de stejar.
are 188 de centimetri înălțime,
zvelt,
șugubăț,
impunător.

“nu mai au răbdare, vor
să mă vadă mort, vor casa
și banii mei.
am de gând să trăiesc, fie și numai pentru
a le face în ciudă.”

îl văd, în camera lui de la etaj,
noaptea
urmărind emisiunile de la tv sau
citind.

a fost căsătorit mai mult timp decât
au trăit pe lumea asta
cei mai mulți dintre oameni.
și-acum e tot căsătorit.
dar ea nu mai știe că-i
căsătorită.

el se înalță în camera lui
pe vârfurile degetelor
multor decade,
nouă și
jumătate,
fără a cere sau a oferi cuiva
compătimire.

e un ocean
de minune,
o stancă
strălucitoare.

cu mintea vioaie,
foarte vioaie.

când va veni să-l ia,
moartea
ar trebui mai întâi
să-și ceară scuze.

dar eu vreau să văd
acea lumină
la etajul de sus.

când se stinge
apare o altă lume,
mai puțin bună,
mai puțin magică,

atunci chiar vine întunericul.



Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski