Casa - Charles Bukowski

Construiesc o casă
la jumătate de cvartal distanță
și eu stau aici sus
cu jaluzelele trase
ascultând sunetele,
ciocanele bătând cuie,
tac tac tac tac,
și apoi aud păsări,
și tac tac tac,
și mă duc la culcare,
îmi trag învelitoarea până la gât;
construiesc casa asta
de o lună, și curând va avea
oamenii ei... dormind, mâncând,
iubind, mișcându-se,
dar cumva
acum
nu e în regulă,
pare să fie o nebunie,
oameni umblă sus cu cuie
în gură
și eu citesc despre Castro și Cuba,
iar noaptea trec pe lângă ea
și se văd coastele casei
și înăuntru văd pisici mergând
așa cum merg pisicile,
și apoi trece un băiat pe bicicletă
și casa tot nu e gata
iar dimineața oamenii
se vor întoarce
să umble pe casă
cu ciocanele lor,
și pare că oamenii n-ar mai trebui
să construiască case,
pare că oamenii n-ar mai trebui
să se căsătorească,
pare că oamenii ar trebui să nu mai muncească
și să stea în camere mici
la etajul doi
sub lumini electrice fără abajur;
pare că sunt multe de uitat
și multe de nefăcut,
iar în farmacii, piețe, baruri,
oamenii sunt obosiți, nu vor
să se miște, și eu stau acolo noaptea
și privesc prin casa asta, iar
casa nu vrea să fie construită;
prin pereții ei văd dealurile purpurii
și primele lumini ale serii,
și e frig
și-mi închei haina
și stau acolo privind prin casă
iar pisicile se opresc și se uită la mine
până când mă simt stânjenit
și o iau spre nord pe trotuar
unde voi cumpăra
țigări și bere
și mă voi întoarce în camera mea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski