pe hipodrom, azi,
de Ziua Tatălui,
fiecare bilet plătit
îți dădea dreptul la un portofel
și fiecare conținea
o mică surpriză.
majoritatea bărbaților păreau
să aibă între 30 și 55 de ani,
începând să se îngrașe,
mulți dintre ei în pantaloni
scurți,
deveniți anosti în
viață,
aplatizați...
de fapt, la naiba, nici
nu merită să scrii
despre ei!
de ce fac
asta?
ăștia nici măcar
nu merită un pat de moarte,
micile astea balene
pe două picioare,
doar că sunt atât
de mulți,
la pisoare,
la cozile pentru mâncare,
au reușit să
supraviețuiască
într-un sens extrem de
limitat
dar când îi vezi
pe atâția
așa,
prezenți și absenți,
respirând, trăgând vânturi,
comentând,
așteptând un tunet
care nu va veni,
așteptând calul alb
al Gloriei,
așteptând femeia minunată
care nu
e acolo,
așteptând să CÂȘTIGE,
așteptând ca marele
vis să-i
înghită
dar nu fac nimic,
tropăie în
sandale,
rod hot-dogi
ca niște câini,
înhățând lacom
carnea,
se plâng că
pierd,
dau vina pe jochei,
beau bere
verde,
parcarea e
plină ochi de mașinile
lor neplătite
încă,
jocheii încalecă
din nou pentru o altă
cursă,
bărbații se îmbulzesc
spre ghișeele de pariuri
hipnotizați,
tați și netați
lunea îi așteaptă,
asta e ultima
mare distracție.
iar caii sunt
absolut
superbi. Este uluitor cât de
frumoși sunt
în acele clipe,
în acel loc;
viața lor
radiază;
se întâmplă miracole,
chiar și în
iad.
Decid să rămân pentru
încă o
cursă.
Distribuie: