De profundis - Cezar Ivănescu

! acum, fiindcă frigul face bulboane
și fiindcă eu sînt bolnav și mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peșteră,
iar voi să spuneți: îl vîna în fiecare zi !

! acum, fiindcă sînt sincer și milos,
vă rog să nu vă uitați în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
și deci nu plâng: nici rîsul meu

care vă chinuie, vă sluțește, feriți-vă de rîsul meu
într-însul mama e tot albă ! și inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfărîma

într-una din părțile balanței și va rămîne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. O, candoarea
capului din inimă, cu brațe !

! lăsați-mi numai lapte și mîncare
pînă mă scol mîini de dimineață
căci acum își fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinței !

! și socotiți-mă un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările,
și socotiți-mă-un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările !

! acum, fiindcă am chiar șaptezeci de ani
cu cei lăsați de mama,
îngăduiți-mi deruta suportabilă
și bucurați-vă de înțelepții tineri !

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cezar Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.