Euridice - Cezar Baltag

Din nou,
Euridice, lava erorii mele o aștern și-i rog pe zeii fără patimi să mă întoarcă în infern.
La tronul palidei
Hecate rog câinii lumii de noroi să-mi smulgă văzul din orbite să nu mai pot privi-înapoi
Jos în tunelul mării
Mume, când, albă, te voi fi aflat, mâna să ardă ca un țipăt, ochiul să tacă sugrumat.
Din noaptea mea să-ți dau viață, să te hrănesc cu viața mea, tu ca prin vis să-mi mângâi fața și eu să nu te pot vedea.
Și când tăcuți ne vom desprinde din nesfârșite guri de hău, sângele meu să lumineze spre suprafață drumul tău.
Cu-o sfâșiere fără nume din gură,
Vai, să te sorb, să te aduc din nou pe lume,
Orfeu triumfător și orb,
Focul nu stinge al retinei înalt văz, de tine dor.

Pentru privirea mea din
Hades o lungă noapte sunt dator.
De azi, văduv de privire, să-mi cert zadarnic ochii verzi; nu te mai pot zări, iubire, tu nu mai poți ca să te pierzi.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.