Absența - Cezar Baltag

Bate un vînt de vară prin odăile mele.
Tu pleci și vii
fără se te fixezi
plantă călătoare avînd rădăcinile
în apa lui
Heraclit
în care toate ale lumii se scufundă
și numai absența semnifică
sau poate plecarea însăși este pentru tine
Ființă
mai plină decît piatra, mai statornică în nestatornicia ei
decît piramidele
tu pleci și mie nu-mi rămîne altceva
decît vîntul stîrnit de aripile tale

care îmi întețește apa sufletului pînă la țipăt

și țipătului îi dau foc
și mă ridic
din cenușa lui
ca o reversibilă pasăre și spun:
tot astfel e gîndirea mea: ochi de pasăre în întunericul
flăcărilor oglindă acoperită ca să nu se vadă pe sine moartea, îmi acopăr fața cu palmele și mă gîndesc din nou la tine și la filosoful antic și religia lui de demult care lăuda golul dintre spițele roții strînse-n butuc
și golul ulciorului mai neprețuit decît lutul care-l înconjoară
și golul care arde noaptea în gîtlejul privighetorii.
Așa sunt eu: un gol în inima timpului un ulcior pe care începînd de azi nici-un cîntec de ziuă nu mai poate să-l umple.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.