Cel bun, cel rău, cel urât (Din volumul „Ștrumfii afară din fabrică (!)”, 2007)

vineri, 25 noiembrie 2022

Sunt Marius Ianuş, am petrecut 30 de ani în viaţă,
iar acum merg pe bulevardul năclăit de ploaie
cu cămaşa lipită de piele.

De parcă ţoalele mele ar înainta singure,
pe trotuarul desfăcut. Lângă nimeni.

Ce am făcut în 30 de ani?
Cine sunt, după 30 de ani de viaţă?

M-au iubit câteva fete și am scris versuri
despre mine, despre ele și despre mama.

Dar cine sunt? Ce am scris
în versurile mele?

N-am scris versuri de dragoste.
Mi le-am adus în minte şi m-am îngrozit.
N-am scris mai niciun vers de dragoste…

Am scris versuri în care îmi răzbunam
viaţa, gândurile, anii care treceau,
treceau întruna…

Am scris versuri îngrozitoare
într-un moment al istoriei îngrozitor,
încolţit de fiare hotărâte și isterice.
Aka în „Societate”. Cu ceauşeii.

Şi nimic nu e sigur... Fetele m-au iubit
după ce am încetat să le mai iubesc eu,
după ce am început să le tratez altfel –
un exerciţiu împotriva depresiei și ideilor goale,
ghemuri de carne pârjolite în pat,
amintiri renegate...

Şi cine sunt băgat şi scos
prin toată carnea asta?

Sunt un om care înaintează
spre ţoalele mele, în care ceva
înaintează spre mine...

Viitorul? O proiecţie a minţii?
sau un urs care are grijă de mine,
un vrăjitor bătrân?

M-am simţit apărat toată viaţa
de o forţă necunoscută, fără limite.

Hainele mele înaintează spre mine.
Şi nu mi-e frică deloc. Mă întreb
cine sunt. Cine sunt
hainele mele care înaintează spre mine.

(Şi pe cine am iubit
până la urmă? Mama,
Domnica, Zvera...
Dar trupurile
aruncate din mers
pe autostrada memoriei?
Le-am iubit? A fost
ceva între noi?)

Versurile au fost bune. Dar n-au fost făcute
ca să le placă cineva, să le repete.

Au fost versuri stricte. De răzbunare.
Versuri ca nişte lame de cuţit.

Ce pot să facă oamenii
cu versurile mele?
Să înnebunească citind?

Ăsta e răul absolut, Părinte Savatie?
Versurile mele?

Am 30 de ani şi mi-ar fi plăcut
să construiesc o şosea.
Sau o clădire dementă, ca Pop,
Casa Poporului...
Sau să fiu un tehnician, un om simplu,
o rotiţă în angrenaj, care nu întreabă
pe nimeni nimic.

Azi sunt un tehnician, dar nu mai pot fi
un om oarecare.

Am scris versurile alea
pe care nu pot să mi le explic.

Şi i-am ajutat pe alţii să facă literatură.

Şi din chestia asta nu înţeleg nimic.

(N-am scris versuri ca să impresionez critica,
nu le-am trimis mai nici o carte.
N-am scris ca să fiu premiat.
Atunci de ce le-am scris?
Cât rău era în mine?)

Cine e Marius Ianuş?
Hainele mele înaintează spre mine.
Eu înaintez către ele...

Am un copil minunat.
O soţie uluitoare. O mamă
care plânge, plânge întruna.
Nu ştiu cine sunt.

_________________

Apărută în volumul „Ștrumfii afară din fabrică (!)”, 2007

Apărută în „Jos masca, Marius Ianuș !” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/01/masca.pdf
Apărută în „Integrala Ianuș : Poezia” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/03/integrala-ianus-poezia.pdf

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.