În faţa unei pajişti, văzui o casă mare:
Ferestre luminate, lucind la patru caturi,
Şi uşi nenumărate cu scări în patru laturi,
Trimiţând către spaţii chemări îmbietoare.
De atâta splendoare neputând să mă satur,
Aproape fără voie am pătruns prin intrare:
Un hol imens cu lustre şi porţelanuri rare
Şi uşi nenumărate cu aur la canaturi.
Dar când să trec prin ele, toate erau închise!
Doar una îmi permise accesul ca în vise,
Intrai şi, dintr-o dată găsii alt univers.
Mereu din zeci de treceri una era deschisă,
Am tot pătruns de-a lungul de galerii cu friză
Şi, ajungând în beciuri, n-am mai putut să ies.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: