Prometeu - Carmen Sylva

Vai, rușinos m-ați țintuit
În lanț, pe un aspru colț de stâncă,
De orice odihnă sunt răpit
Și simt în pieptul meu rănit
Durere-adâncă.

Turbat de ură, tremurând,
Și chinuit de-a mea iubire,
Uitat de oameni în curând,
Gonit de zei, nemaisperând
Vreo mântuire,

Eu trebuie să mor mereu
Într-o eternă agonie,
Cu toate-acestea, sunt tot eu,
Cel ce-am zidit ca Dumnezeu,
Fâptură vie!

Răzbunători, voi m-ați legat
Și mi-ați ales anume locul
Spre fi mai mult căznirii dat -
Și eu? eu râd că v-am furat
Din ceruri focul.

Mâncat de viu, durerea grea
Eu vreau s-o schimb în ușurință
Și eu tot voi rămânea
De-a pururi, prin tăria mea,
În suferință.

traducere George Coșbuc

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Carmen Sylva



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.