Cântecul vântului - Carl Sandburg

Cu mult timp în urmă am învățat să dorm,
Într-o livadă veche de meri unde vântul trecea în goană,
numărându-și banii și aruncându-i,
Într-o livadă golașă și bătută de vânt, unde ramurile se despicau și ascultau
– sau nu ascultau deloc,
Într-un pâlc de copaci unde crengile prindeau vântul în capcană,
făcându-l să șuiere: „Cine, cine ești?”
Dormeam cu capul sprijinit în cot, într-o după-amiază de vară,
și acolo am primit o lecție despre somn.
De acolo am plecat spunând:
Știu de ce dorm, știu cum prind ele vânturile viclene.
Cu mult timp în urmă am învățat să ascult vântul cântând,
să uit și să aud acel vaiet adânc,
Ce izbește și se stinge sub albastrul zilei și sub stelele nopții:
Cine, cine ești?

Cine ar putea uita vreodată
cum asculta vântul trecând,
numărându-și banii
și aruncându-i?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.