Când luna îşi aşterne vălul nopţii...

luni, 11 aprilie 2016

Când luna îşi aşterne vălul nopţii
Cu stele înflorite-n Empireu,
Iar soarele în zorii dimineţii
Se leagănă pe-un fir de alizeu,

Chiar dacă cel vrăjmaş îmi iese-n cale
Cerându-mi sufletul pentru nimic
Si trist de umblu prin a morţii vale
Văzându-mă pe zi mereu mai mic,

M-ascund în Mâna Ta.. acolo-i pace!
Acolo visele mi se-mplinesc,
Iar norul frământat n-are ce-mi face
Când zi de zi Iubirea Ta primesc.

Tu eşti Izvorul meu de mângâiere...
Vorbească cei din jur tot ce doresc!
Eu prind cu mâna stelele-n cădere
Şi-n inima mea toate înfloresc,

Când îmi şopteşti că totul are-o vreme
Şi plâns şi zbucium- toate au liman,
Iar inima iubirea când o cere
Ungi însetarea ei cu-al Tău balsam.

Bătaia crengilor ce sunt golaşe,
Nu vreau s-o mai ascult... îmi e străină
Eu vreau din flori tăcute şi gingaşe
Să sorb mereu parfum.. să sorb lumină...

Şi să îmi vindeci rănile murdare
De faptele ce-mi stau pe drum spinos,
Te-aştept să vii! Puterea Ta e Mare
Şi mare e Iubirea Ta, Hristos!

Nu vreau pământul, coama lui mănoasa
Cu plinul lui de vin şi de dureri,
Doar zborul îl visez înspre Acasă
Acolo-i Vinul dulcei Mângâieri!

Când luna fulguiește printre case
Tăcerea nopţii declarând deplină,
Eu vreau din flori tăcute şi gingaşe
Să sorb parfum.. să sorb blânda Lumină!

11.04.2016

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: