în ciuda faptului că picioarele ei sunt obosite
şi tot trupul i-a îmbătrânit odată cu vârsta
aleargă dintr-o parte în alta cât e ziua de lungă
la fiecare pas își cască ochii
peste pământul pe care îl pășește în tălpile goale
ca într-un ritual străvechi și sacru
în jur totul miroase a flori ofilite a tămâie și a uitare
doar foșnetul frunzelor mai ascute ușor aripile visului
și câinele care parcă păzește veșnicia
dacă floarea s-ar numi ca ea
ar fi primăvară pe fiecare petală
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Ideile expuse sunt superbe, metafore deosebite ...de ce nu are rima? Pentru o muzicalitate in plus....In rest , te felicit pentru frumoasa postare .
Adina Speranta miercuri, 11 martie 2015
și câinele care parcă păzește veșnicia...
superba poezie.
te felicit
ROLEA NICOLAE miercuri, 11 martie 2015
Minunata poezie. Toata stima pentru toate bunicile din lumea asta!
petrica_c marți, 10 martie 2015
vezi mai multe poezii de: danielacatus
Distribuie pe: