Buletin meteorologic - Mircea Manolescu

Conform datelor primite
De la surse diferite
Vremea este instabilă,
Chiar ostilă
Cu scăderi de presiuni
Mai mari în depresiuni.
Vor cădea ploi temporare,
Lapoviţă şi ninsoare,
Iar spre dimineaţă
Ceaţă
În Câmpia Dunăreană,
În zona intramontană,
Nordul Moldovei, Ardeal
Şi în Bolintinul Deal.
În rest, cer mai mult senin,
Cu valori ce se menţin
Ridicate moderat
În Banat.
Dar apoi, din nou, spre seară,
Minima va scădea iară
Progresiv,
Spre negativ.
Radiaţia diurnă
Se va prelungi-n nocturnă
Şi la scurte intervale
Vântul va sufla-n rafale.
Au mai fost întrevăzute
Nebulozităţi crescute,
Numai centrul baric pare
Că nu suferă schimbare.
Dar cum ştim că o dorsală
De prin zona tropicală
Va-ntâlni în Gibraltar
Un anticiclon polar,
Putem afirma că
Dacă
În atari împrejurări
Nu survin modificări,
Se prevăd, în continuare,
Lapoviţă şi ninsoare...

Adăugat de: Mihai_Manolescu

vezi mai multe poezii de: Mircea Manolescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poezia a fost scrisa in 1988, perioada in care se dadeau o gramada de detalii tehnice in cadrul rubricii meteo, detalii care te bagaua intr-o ceata mai mare decat cea in care erai inainte de a urmari prognoza :)
Multumesc pentru vizita, Andrei.
Mihai_Manolescu
luni, 12 octombrie 2015



Daca fatucile de pe la Meteo ar sti sa prezinte vremea in versuri ca acestea, poate as fi si eu mai atent la ce spun :)) Minunate versuri!
andreionthepoetry
duminică, 11 octombrie 2015



Am ales ceva in ton cu vremea, Dana.
Mihai_Manolescu
duminică, 11 octombrie 2015



faine versuri..:))))
danab
duminică, 11 octombrie 2015



De sezon, Traian :)
Mihai_Manolescu
duminică, 11 octombrie 2015



Foarte inspirata postare Mihai!
traian
duminică, 11 octombrie 2015