Bragagiu - creaţii proprii

După geam mută se zbate
Și-ncâlcită o ninsoare
Ca un suflet ce dreptate
Vrea să aibă-n căutare.

Sărbătoare ce necunoscută
Îmi fusese din copilărie
Căci mă despărțea de dânsa Prutul
Cel făcut hotar prin Românie.

Tăcerea nopții vine
Liniștitoare-n vale,
Clipirile-n lumine
Bat munților la poale.

Miroznă-abruptă și amară
Din frunze-n bronzuri și arămuri
Și seara-i toamnă, toamna-i seară
Pe ale timpurilor țărmuri.

Mămulică, ce mai ploaie
Că și vremea se înmoaie!

Astăzi la Poeții Noștri

Cerul își freamătă cununa
Și stelele cad din tezaur
Întruna una câte una
De bronz, de purpur și de aur.

Socotesc de-acum cât Soare
Se împrăștie pe-afară
Și că-i mai puțin, se pare,
Decât vineri, bunăoară.

Se trecură, se trecură
Timpuri verzi, vremi colorate
De-a rămas doar pâcla sură
Peste drumuri desfundate.

În răcoririle luminii
Și-n scăpătările de Soare
Ca galbene catarge pinii
Se leagănă în cer ca-n mare.

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”
Ioan 14:6

Viața iarăși mă îndreaptă