Bragagiu - creaţii proprii

Orizonturile-nchise
Plumbuite-s strict cu nouri
Că și vremile precise
Se presoară în ecouri.

Șopotește vântu-n frunze
Melodia lui nesfântă,
Iar copacii-n mii de buze
Fremătarea-n cor o cântă.

Împrăștiat prin toate cele
Tot fugăream ca niște fluturi
Amorurile mititele
Cu juruințe și săruturi.

...Și Crai-Nou iarăși pe luntre
Trece abanosul mării
Peste pletele cărunte
De pe munții înnoptării.

Înflăcărările în seară
Se sting încet, încet în ceață
Și fie că e primăvară
Ori iarnă șlefuită-n gheață

Sunt revoltat de viața mea pasivă
Și chinuită parcă de pelagră -
Din informații ca o sugativă
Absorb cerneală putredă și neagră.

Cândva, pe-aici, egreta albă
Zbura din apele tihnite
Prin aerul rozalb de nalbă
Atins de raze răsărite.

Adunai frunze-n grămadă
Să le-ncarc pentru gunoaie
Că nu contenesc să cadă
Presărându-se ca ploaie.

Trage zarea după sine
Timpurile iluzorii
Și din ploaia de lumine
Strigă norii și cocorii.

Muzica vremii se așterne
Cu-amurg alergător pe clape
Ca unde inelând pe ape
Visând statornicii eterne.